Șase, șase! Turneu de Table – Editia a III-a
19 octombrie 2025
- Evenimente
- Șase, șase! Turneu de Table – Editia a III-a
Șase, șase! Turneu de Table – Editia a III-a
Turneul „Șase, Șase” promite să ofere o experiență competitivă și de neuitat pentru toți participanții. Inspirat de jocul de table, evenimentul aduce bucurie și entuziasm în comunitatea noastră. În calitate de organizatori, ne-am asigurat că atmosfera va fi prietenoasă și plină de distracție. Vă invităm să veniți cu bună dispoziție și spirit sportiv, elementele esențiale pentru a transforma acest turneu într-un succes memorabil. Pe durata competiției, veți fi întâmpinați cu pizza și băuturi răcoritoare, astfel încât să rămâneți plini de energie pe parcursul evenimentului.
Structura concursului:
- Faza grupelor: round robin
- 1 linie câștigată reprezintă 1 punct. 1 marț reprezinta 2 puncte
- Locul 1 din fiecare grupă se califică în semifinale.
- În caz de egalitate la puncte, se va lua în considerare rezultatul meciului direct.
- Faza a doua: Semifinale
- Se joacă în sistem 3 linii câștigate din 5.
- Finale:
- Se joacă în sistem 3 linii câștigate din 5.
- Pentru medalia de bronz: între cei care au pierdut în semifinale.
- Pentru medalia de aur: între câștigătorii semifinalelor.
Premiu special: „Marțianul de Aur” – acordat jucătorului cu cele mai multe marțuri înregistrate pe parcursul concursului.
Jucătorii eliminați în faza grupelor vor avea opțiunea de a se înscrie în competiția „Liga Șanselor Pierdute”, unde meciurile se vor desfășura în sistem eliminatoriu, cu 2 linii câștigate din 3.
Un principiu fundamental al acestui eveniment este sportivitatea. Organizatorii și jucătorii sunt rugați să respecte cu strictețe spiritul jocului, să fie fair-play față de adversari, spectatori și, desigur, față de jocul în sine.
Vă rugăm să menționați în mesajul de înregistrare dacă dispuneți de un set de table personal și să îl aduceți cu voi, acest lucru ne va ajuta să organizăm numărul de mese în mod corespunzător. Vă așteptăm cu entuziasm la a treia editie a turneului "Șase, Șase”
Notă:
„Chibiții” sunt spectatorii sau comentatorii din jurul unui joc de table, cunoscuți pentru comentariile lor constante și, uneori, pentru sfaturile necerute pe care le dau jucătorilor. În general, „chibițul” are reputația de a oferi observații din afară, deseori fără a fi solicitat, dar face parte din farmecul și tradiția acestui joc. De obicei, sunt și mari mâncători de pizza și băutori de suc, ca să-și întrețină energia pentru comentarii neîntrerupte!